Accident grav pe DN 1. Un tânăr a murit, iar o fată a fost grav rănită, după ce au plonjat cu mașina în râul Prahova

Accident grav pe DN 1. Un tânăr a murit, iar o fată a fost grav rănită, după ce au plonjat cu mașina în râul Prahova
Publicat: 21/09/2014, 12:04
Actualizat: 22/09/2014, 14:15

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Prahova, accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică pe DN 1, între Ploiești și Brașov, în localitatea Nistorești, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tânărul în vârstă de 22 ani conducea cu viteză o mașină dinspre Ploiești spre Brașov și a depășit pe partea dreaptă un autovehicul care circula în același sens pe banda doi a drumului, a pierdut controlul asupra mașinii și a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de o altă mașină, după care autoturismul a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat în albia râului Prahova.

Șoferul mașinii care s-a răsturnat a murit pe loc, iar o pasageră aflată în mașină cu el, în vârstă de 19 ani, a fost rănită, fiind internată în spital în stare gravă.

Celelalte două mașini implicate în accident s-au ciocnit între ele, însă niciunul dintre ocupanții acestora nu a fost rănit.

Șoferii celor două autovehicule au fost testați cu aparatul etilotest care a arătat că nu consumaseră alcool.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Angajări masive în Armată. Condițiile de concurs pentru cele 2.500 de posturi
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Iată ce salariu primesc angajații din marile restaurante fast-food în România
×